Sète and the sea all around it:

Sete is one of my favorite places in the world and luckily for me, this year I’m not very far from it. Just image: a sort of hill surrounded by the sea, with wide beaches and a maritime cemetery, with oysters and sun. At the top of the hill you have a breathtaking view of the surroundings and of the Isle of Thau.

The town resembles a little bit with Venice, in the sense that it also has channels that cross it and that offer it a particular charm. Instead of gondolas people use small boats to travel around and a lot of them are fishermen.

I love the color and the smell of the sea here. I love the terrace next to “The Sea Theatre”. I like the idea that they have a sea theatre. I find it very touching that local people brought small objects in connection with the sea and deposed them on the graves of their beloved ones, buried in the maritime cemetery. I love the sea fruits. I love to see the Isle bathed into a red sunset…

Transition

Timp de o saptaman-doua voi scrie in engleza despre calatoriile mele prin Franta. Asta pentru ca profesorul de engleza ne-a cerut sa tinem un jurnal online si m-am gandit sa profit de ocazie ca sa updatez acest blog prafuit.

In loc de tranzitie, am sa va fac o demostratie rapida si amuzanta a cunostintelor de engleza pe care le detin colegii mei. Asta ca sa va asigur ca voi veti intelege cu siguranta tot ceea ce voi povesti.

E-mail de la una dintre colegele mele :

J'ai envoyé un mail à Charlie [profesorul nostru de engleza] pour des questions concernant notre projet d'anglais et dans la réponse il a rajouté ceci:

"Please tell the students I'm going to be about 20 minutes late tomorrow morning."

J'ai l'impression que ça veut dire qu'il sera un peu en retard demain matin, mais j'ai peur de dire des bêtises donc je vous ai remis sa phrase directement!

Et in Arles ego

Sunt « arlesiene », adica locuiesc la Arles. Intr-un studio de 18 metri patrati pt care platesc 400 euro. Cred ca odata cu aceasta chirie am depasit un prag psihologic masurat prin raportul euro/m2…Oricum, am o pozitionare foarte buna: in centrul orasului, la poalele Arenelor romane. Si am un pat enorm.

Pentru cei care au uitat, masterul pe care il fac se numeste « Administrarea instututiilor culturale », iar facultatea e situata in vechiul spital unde a fost ingrijit Van Gogh dupa ce si-a taiat urechea. Drept urmare tot orasul e impanzit de reproduceri ieftine ale tablourilor sale, de calendare cu el pe coperta, de case cu inscriptia « masion jaune ».

Spre deosebire de Dijon aici nu sunt romani. Decat un cuplu de tigani cersetori, plasati in fata unei boulangerii. Cersesc in liniste si in mod democratic : o zi ea, o zi el. Prin urmare mi-am reintrat in rol, rolul de a vorbi despre Romania, despre cultura si traditiile noastre, despre probleme si schimbare. La facultateam deja programata o prezentare a politicilor culturale de la noi, iar pt cursul de internet am hotarat impreuna cu celelalte 3 fete din echipa mea sa facem un site despre turismul cultural in Romania.

Dar lucrul cel mai minuant este ca ceea ce spun e nou : nou pt cei care ma asculta, nou pentru mine. Cand traim intr-un anumit context cu care ne impegnam zi de zi, nu avem prea des ocazia sa ne detasam si sa facem o analiza « la rece ». Insa aici, la cateva sute de km distanta, imi pun tot mai des intrebari despre ce rerprezinta « specificul romanesc », despre ce ar trebui sa alegem atunci cand ne facem un autoportret si despre o multime de alte lucruri care ma definesc, dar pe care nu le-am verbalizat niciodata.

Tauromachie

Iata un cuvant care mi-a placut si pe care l-am retinut repede, unul din primele pe care le-am auzit la Arles. Imi suna a magie, a mister, a stiinta.

In centrul orasului comerciantii vand tot felul de obiecte pe care sunt desenati tauri: de la prosoape de baie la jucarii, animalele negre te privesc de peste tot. Un afis lipit in graba pe unul din peretii Arnelelor te lamureste: in week-end vor avea loc coride. Se apropie feria!

Initierea mea in “cultura taurina” a fost consistenta: fotografii, povesti, desene, “la course camarguaise” si “la tienta”. Se pare ca o corida e mai mult decat un spectacol: e o pasiune, e o manifestare culturala, e un joc, e o arta. Asta o cred mai putin cei care sunt impotriva coridelor; pt ca…apropo…stiati ca in timpul coridelor taurii sunt ucisi?

Cred ca rosul e o culoare puternica, expresiva, dar nu imi place sa vad sange. Pe de alta parte admir tot ceea ce se transforma in pasiune. Asa ca am decis sa asist vineri la corida. Daca imi place, urmatorul pas va fi o alta la Madrid.

Voc pt incepatori:

1) Course camarguaise/ course a cocardes= o corida in timpul careia elevi ai scolilor de toreadori incearca sa ia dintre coarnele taurilor niste foite de hartie care simbolizeaza puncte; ei tb sa stie sa alerge repede

2) Tienta= o corida cu vaci tinere si tineri care aspira sa devina toreadori
3) Banderillos= la inceputul coridei pe spatele taurilor sunt infipte un fel de ghirlande insirate pe o tija, care il orneaza, dar care fac sa curga si primele picaturi de sange
4) Chorale= locul unde sunt tinuti taurii inainte de coride; in general sunt amenajate in afara orasului si acolo au locprimele 2 evenimente descrise.

Condimentele de la Noaptea institutelor

Nopatea institutelor incepe pt mine la Centrul Ungar. Bineinteles…sunt in intarziere. Concertul e undeva la etaj, iar scarile scartaie, asa ca nu pot urca decat la pauza. Pianul rasuna minunat; credeam oadata ca as putea invata si eu sa cant la acest instrument dar urmarind degetele Valeriei care se misca cu o viteze halucinanta pe clape imi dau seama ca…nu.

Expozitia de afise de film nu a fost prea generoasa, in schimb am primit caramele. Mari. Bune. Apoi am asistat la spectacolul studioului experimental din Sfantu Gheorghe; in intuneric, pe o scena mica, lumini deviante si o proiectie alb negru pe fundal, actorii ne-au transmis sentimente destul de puternice: frustrare, teama, angoasa, claustrofobie.

N-am apucat sa vad finalul pt ca am fugit (la propriu) spre British Council, pt o alta piesa: Apolodor. Mi-e dor, mi-e dor. 3 oameni cu o prestatie scenica incredibila si cu un deosebit talent onomatopeic. Versuri cantate de Ada Milea sunt savuroase. Nu am gasit varianta in engleza a piesei, dar iata un link pe care vi-l recomand pt descretitul fruntii: http://www.versuri.ro/versuri/fmef_ada+milea+apolodor+in+oaza.html

(aici trebuia sa urmeze concertul de la Institutul Francez, dar a urmat o vizita la Pizza Hut. Am auzit totusi ca a fost frumos. Atmosfera era oricum una de cantec atunci cand am ajuns noi…)

(aici trebuia sa urmeze concertul de la Institutul Francez, dar a urmat o vizita la Pizza Hut. Am auzit totusi ca a fost frumos. Atmosfera era oricum una de cantec atunci cand am ajuns noi…)

Publicitatea iberoamericana de la Institutul polonez este surprinzator de buna; iata una din reclamele mele preferate:

http://www.youtube.com/watch?v=irzqMV6Ioqc&NR=1

Back to British Council, ca sa incheiem in forta cu Shukar collective si Tom Wilson. See u next year!

Noaptea Institutelor culturale

Poate ati vazut prin oras afise cu o bufnita, cu ochii mari, cu irisul verde, pe un fundal negru. Ea sunteti de fapt voi. Sau ati putea fi daca iesiti din casa vineri seara si dati o tura prin institutele culturale, care vor fi deschise pana in zori. Expozitii, filme, concerte, animatii sau lungmetraje, plus o multime de alte intamplari, mancaruri, oameni. Programul complet il gasiti la: http://www.icr.ro/noaptea_institutelor.

Poate ne ciocnim pe undeva, iata programul meu:

18.00h-Sediul Centrului Cultural al Republicii Ungare Bucureşti, str. Batiştei nr. 39

Concert de pian susţinut de Valeria Vetrici, premiată la a patra ediţie a Festivalului Muzicii Maghiare, pentru cea mai bună interpretare a Suitei op. 14 de Bartók Béla (CCU)

19.00h – Vernisajul expoziţiei „Motive româneşti în afişul polonez” (IP) Nume sonore ale Şcolii Poloneze a Afişului, reunite într-o expoziţie menită să prezinte creaţii dedicate filmelor româneşti care au rulat pe marile ecrane din Polonia, pelicule celebre regizate de Liviu Ciulei, Dan Piţa, Mircea Veroiu, Sergiu Nicolaescu ş.a.

19.30h – ESC – escapare – evadare: producţie de mişcare (M Studio din Sfântu Gheorghe) (CCU) Producţia intitulată ESC este un spectacol fără cuvinte/ text, montat pe elemente teatrale şi filmice. Principala sa tematică o reprezintă prizonieratul, experienţa claustrofobică a închiderii, care astfel devine şi leitmotivul diverselor situaţii

21.00h Institutul Francez: Concertul Barbarei Carlotti, plus degustari de produse frantuzesti in curte

22.00-23.00h British Council pt o portie de animatie britanica premiata prin festivaluri

24.00h- Cervantes: “PUBLICITATE IBEROAMERICANĂ.” Retrospectiva ediţiilor 2005, 2006, 2007 ale Festivalului “EL Sol” Se vor prezenta spoturile publicitare TV premiate la cele trei ediţii ale celui mai important festival de publicitate iberoamericană. Filmele se prezintă în versiune originală în limba spaniolă

1.00-2.00h Shukar Collective live la British Council

2.00-4.00h terminam cu un Bal la Institutul Francez

Saturday chill out

E ceva special cu duminica. Dupa iesirile de sambata noaptea sau dupa evenimentele prelungite pana in zori cum a fost cazul ieri, duminica dimineata e o stare de spirit pe care nu o traiesc prea des. Azi insa a fost diferit, pentru ca un vechi prieten a ajuns in Bucuresti foarte devreme si m-a sunat sa iesim la o cafea.





Belucci. Terasa. Vedere spre Ateneu. Sunt cufundata intr-o canapea extrem de confortabila si imi plimb degetele pe catifeaua cu care e acoperit manerul cestii de capuccino. Din cauza ca sunt foarte obosita simt cum mi se inchid ochii la cea mai mica adiere de vant. Si e racoare; si bine.




Un tur rapid pe strada Artur Verona. Oameni somnorosi isi amenajeaza standurile, in timp ce Teatrul Masca si-a terminat deja reprezentatia. Papusi in cutii de carton.



Apoi Carturesti, ca tot e aproape. Caut o carte de povesti. Vanzatoarea ma intreaba : ”Carte de povesti pentru copii?” Imi vine sa ii raspund ”Nu, carte de povesti pt adulti”, dar ma gandesc ca s-ar putea sa interpreteze gresit mesajul…Oricum, la Carturesti e o expozitie foto care merita vazuta.

Final de dimineata in pasajul Vilacrosse, unde am aflat ca toate barurile au narghilea. Aroma de struguri si amintirea unui cadrul pe care n-am mai apucat sa il fotografiez…intr-o vie din sudul Frantei, cu un baiat imbracat intr-un costum mov inchis si un pahar de vin…Sandwich rapid la Gregory’s and back to real life.