Condimentele de la Noaptea institutelor

Nopatea institutelor incepe pt mine la Centrul Ungar. Bineinteles…sunt in intarziere. Concertul e undeva la etaj, iar scarile scartaie, asa ca nu pot urca decat la pauza. Pianul rasuna minunat; credeam oadata ca as putea invata si eu sa cant la acest instrument dar urmarind degetele Valeriei care se misca cu o viteze halucinanta pe clape imi dau seama ca…nu.

Expozitia de afise de film nu a fost prea generoasa, in schimb am primit caramele. Mari. Bune. Apoi am asistat la spectacolul studioului experimental din Sfantu Gheorghe; in intuneric, pe o scena mica, lumini deviante si o proiectie alb negru pe fundal, actorii ne-au transmis sentimente destul de puternice: frustrare, teama, angoasa, claustrofobie.

N-am apucat sa vad finalul pt ca am fugit (la propriu) spre British Council, pt o alta piesa: Apolodor. Mi-e dor, mi-e dor. 3 oameni cu o prestatie scenica incredibila si cu un deosebit talent onomatopeic. Versuri cantate de Ada Milea sunt savuroase. Nu am gasit varianta in engleza a piesei, dar iata un link pe care vi-l recomand pt descretitul fruntii: http://www.versuri.ro/versuri/fmef_ada+milea+apolodor+in+oaza.html

(aici trebuia sa urmeze concertul de la Institutul Francez, dar a urmat o vizita la Pizza Hut. Am auzit totusi ca a fost frumos. Atmosfera era oricum una de cantec atunci cand am ajuns noi…)

(aici trebuia sa urmeze concertul de la Institutul Francez, dar a urmat o vizita la Pizza Hut. Am auzit totusi ca a fost frumos. Atmosfera era oricum una de cantec atunci cand am ajuns noi…)

Publicitatea iberoamericana de la Institutul polonez este surprinzator de buna; iata una din reclamele mele preferate:

http://www.youtube.com/watch?v=irzqMV6Ioqc&NR=1

Back to British Council, ca sa incheiem in forta cu Shukar collective si Tom Wilson. See u next year!

Noaptea Institutelor culturale

Poate ati vazut prin oras afise cu o bufnita, cu ochii mari, cu irisul verde, pe un fundal negru. Ea sunteti de fapt voi. Sau ati putea fi daca iesiti din casa vineri seara si dati o tura prin institutele culturale, care vor fi deschise pana in zori. Expozitii, filme, concerte, animatii sau lungmetraje, plus o multime de alte intamplari, mancaruri, oameni. Programul complet il gasiti la: http://www.icr.ro/noaptea_institutelor.

Poate ne ciocnim pe undeva, iata programul meu:

18.00h-Sediul Centrului Cultural al Republicii Ungare Bucureşti, str. Batiştei nr. 39

Concert de pian susţinut de Valeria Vetrici, premiată la a patra ediţie a Festivalului Muzicii Maghiare, pentru cea mai bună interpretare a Suitei op. 14 de Bartók Béla (CCU)

19.00h – Vernisajul expoziţiei „Motive româneşti în afişul polonez” (IP) Nume sonore ale Şcolii Poloneze a Afişului, reunite într-o expoziţie menită să prezinte creaţii dedicate filmelor româneşti care au rulat pe marile ecrane din Polonia, pelicule celebre regizate de Liviu Ciulei, Dan Piţa, Mircea Veroiu, Sergiu Nicolaescu ş.a.

19.30h – ESC – escapare – evadare: producţie de mişcare (M Studio din Sfântu Gheorghe) (CCU) Producţia intitulată ESC este un spectacol fără cuvinte/ text, montat pe elemente teatrale şi filmice. Principala sa tematică o reprezintă prizonieratul, experienţa claustrofobică a închiderii, care astfel devine şi leitmotivul diverselor situaţii

21.00h Institutul Francez: Concertul Barbarei Carlotti, plus degustari de produse frantuzesti in curte

22.00-23.00h British Council pt o portie de animatie britanica premiata prin festivaluri

24.00h- Cervantes: “PUBLICITATE IBEROAMERICANĂ.” Retrospectiva ediţiilor 2005, 2006, 2007 ale Festivalului “EL Sol” Se vor prezenta spoturile publicitare TV premiate la cele trei ediţii ale celui mai important festival de publicitate iberoamericană. Filmele se prezintă în versiune originală în limba spaniolă

1.00-2.00h Shukar Collective live la British Council

2.00-4.00h terminam cu un Bal la Institutul Francez

Saturday chill out

E ceva special cu duminica. Dupa iesirile de sambata noaptea sau dupa evenimentele prelungite pana in zori cum a fost cazul ieri, duminica dimineata e o stare de spirit pe care nu o traiesc prea des. Azi insa a fost diferit, pentru ca un vechi prieten a ajuns in Bucuresti foarte devreme si m-a sunat sa iesim la o cafea.





Belucci. Terasa. Vedere spre Ateneu. Sunt cufundata intr-o canapea extrem de confortabila si imi plimb degetele pe catifeaua cu care e acoperit manerul cestii de capuccino. Din cauza ca sunt foarte obosita simt cum mi se inchid ochii la cea mai mica adiere de vant. Si e racoare; si bine.




Un tur rapid pe strada Artur Verona. Oameni somnorosi isi amenajeaza standurile, in timp ce Teatrul Masca si-a terminat deja reprezentatia. Papusi in cutii de carton.



Apoi Carturesti, ca tot e aproape. Caut o carte de povesti. Vanzatoarea ma intreaba : ”Carte de povesti pentru copii?” Imi vine sa ii raspund ”Nu, carte de povesti pt adulti”, dar ma gandesc ca s-ar putea sa interpreteze gresit mesajul…Oricum, la Carturesti e o expozitie foto care merita vazuta.

Final de dimineata in pasajul Vilacrosse, unde am aflat ca toate barurile au narghilea. Aroma de struguri si amintirea unui cadrul pe care n-am mai apucat sa il fotografiez…intr-o vie din sudul Frantei, cu un baiat imbracat intr-un costum mov inchis si un pahar de vin…Sandwich rapid la Gregory’s and back to real life.

B-fit in the street

S-a intamplat in capitala noastra cu aspiratii europene un festival de teatru de strada. Week-end-ul trecut (29mai-1 iunie). Trupe frantuzesti si nu numai au marsaluit, au aprins faclii, au performat. A fost un eveniment total, generos, cu multe spectacole si cu mult public.Pentru ca pe strada, in habitat normal si nu in institutii culturale cu draperii groase si case de bilete, oamenii intra mai usor in joc; striga mai tare; se lasa dusi de val (sau de multimea care ii impinge de la spate).

In plus, au fost enorm de multi fotografi; dar despre acest fenomen am sa va povestesc eu alta data. Iata totusi unul care m-a impresionat:













Eu am ajuns doar la paradele de seara, pe care vi le si prezint in ordine cronologica:

Vineri, 30 mai, Les Cubitenistes-"Le manif"
"Ridicati-va eurile!" se striga in goarne.














Dupa care au urmat rafale de ras. Un exercitiu de buna dispozitie in plina strada, cu 2 dirijori si o multime de oameni care au ras cu pofta. In timp ce trecatorii ii priveau speriati :)














A urmat omagiul linistii. Nimeni nu a avut voie sa scoata un cuvant; nici macar catelul...



















Trecerea timpului, tema inevitabila. Mars impotriva batranetii spiritului. Si concluzia: "Vrem un inconstient nou nout"!

Blog in tranzitie

De ceva timp nu mai am inspiratie sa compun in franceza; nu mai am chef sa scriu, mi-e lene sa povestesc...

Dar in Bucuresti se intampla lucruri. Se fac evenimente. Exista locuri in care oamenii rad si impartasesc experiente. Asa ca ma mobilizeze si ma reapuc de scris; in romana de data asta. Pentru ca despre lucrurile frumoase nu se scrie niciodata destul; si pentru ca vreau sa va arat ce se vede prin obiectivul aparatului meu.

Deschid doua noi ferestre: una spre evenimentele culturale din oras, a doua spre relatia mea de "love& hate" cu orasul, cu ideile, cu oamenii din viata mea. Si va dau voie sa stai cu coatele pe pervaz

Carla Szabo boutique: noua locatie

Petru cei care nu stiau inca, Zebra fashion-ul de langa piata Amzei s-a mutat in Pasajul Francez.

Asa ca iubitorii frenetici ai cercelului Cercel sunt asteptati in noul boutique al Carlei. Shop away!

L’architecture ou pour quoi l’on ne regarde plus en haut

Il ya deux semaines je suis sortie dans le vieux centre de Bucarest pour un photo shooting avec un bon ami photographe-Mihai. A ce moment-ci il faut vous dire que j’habite très prés de cet endroit et que je me suis baladé plusieurs fois par ici, car je trouve que l’atmosphère est particulière.

J’avais pris mon appareil, mais je ne croyais pas que je peux prendre plus de photos de Lipscani. Il faisait un peu froid, j’avais pas trop envie…Puis Mihai m’a montre un balcon. Puis le vieux toit d’une très belle maison. Apres j’ai vu une mansarde abandonnée et des statues…c’est merveilleux ! Je commençais à découvrir le deuxième niveau des bâtiments, leur ouverture vers le ciel, leur regarde désolé sur nous.

J’ai fait l’exercice le prochain jour, en allant vers mon boulot. Avant j’avais très peu regardé les bâtiments comme ca…en entier. Car d’habitude je suis fatiguée et je marche avec ma tête baisée ; ou je regarde les gens-perpendiculaire…Je pense qu’après avoir perdu notre fois, on regarde de moins en moins vers le ciel…et c’est dommage. Car ça nous donnerait de la perspective !